Lavinia BratuPsiholog · Biolog · Autor · Doctor în medicină

Am început și am eșuat de multe ori

Copie a Coperta GRUP Dietetica - o nouă filosofie de viață!-5

Am început și am eșuat. Am început din nou, a fost la fel. Apoi, cred ca a devenit un obicei, să încerc fără să am parcă nici o șansă. Am ”fail-uit” de multe ori, dar încă încerc, pentru că nu e niciodată prea târziu. Însă, parcă nu aș vrea să creadă oamenii în mine, ca să nu dezamăgesc mai apoi.

Îmi este teama cumva să nu dau greș și să fiu judecată. Sunt un pic anxioasă în privința asta, pentru că am avut o grămadă de momente în care am slăbit, iar apoi m-am îngrășat din nou și oamenii au fost dezamăgiți, alții au râs...

Acum, mă gândesc că e ciudat să mă simt așa, credeam că nu prea îmi mai pasă de ce zic ceilalți. Sau, așa mă ascundeam defapt de ei și de mine, în același timp...“Este un mic miracol felul atât de puternic și de profund în care influențele și mediul ne modelează atât productivitatea, cât și impactul pe care-l avem.

Poți alege, la un moment dat, să te înconjori mai mult de oameni care-ți aduc voioșie și te stimulează în direcția aceasta, îți dau încredere. Viața și propriile obiective devin mult prea valoroase, realizeând asta, pur și simplu nu mai poți să-ți petreci viața alături de oameni care nu te înțeleg profund, cu adevărat. Ai libertatea să alegi pe cei care te stimulează să devii un om mai bun și îți aduc bucurie.”

Încă am teama asta mare de eșec. Și nu știu de ce, pentru că merge foarte bine (am slăbit 3 kg de când sunt pe noSugar și mă simt fizic bine). Cred că e low esteem, mintea mea încă îmi spune că nu pot sa fac asta și că nu pot să duc la bun sfârșit nici de data aceasta. Am stat prea mult ani în starea asta și acum mă lupt sa o depășesc.

Femeie scriind pe perete caligrafia „Believe in Yourself"

Indiferent unde ești pe calea vieții, amintește-ți un lucru esențial: nu lăsa durerea unui trecut imperfect să constituie o piedică în fața unui nou obiectiv ce-ți poate aduce o schimbare mult râvnită și un viitor fantastic. Ai visat de atâtea ori, e timpul să pășești spre el, indiferent de ce a fost în trecut.

O să continui sa postez, să mă expun. Poate după 30 de zile o sa fiu altfel și emoțional. Și m-am hotărât să fie mai mult de 30 de zile fără zahăr, cât mai mult (toată viața chiar). Pentru că am văzut că pot și că nu mă pedepsesc dacă nu mănânc zahar. Îmi pot lua glucidele din alimente sănătoase și pot trăi și așa. Și pot trăi chiar mai bine!

Temerile vor exista permanent, amintește-ți însă să ai un control conștient asupra lor. Lasă-le sa le vezi, fii conștient de ele, în același timp întărind încrederea pe care o ai în tine. Să ai mereu în taler, balansând frica de eșec cu încrederea pe care o făurești tocmai din această conștiința. Să te vezi, amintindu-ți căci temerile sunt “marii mincinoși”, iar îndoielile “adevărate hoții” ale propriului potențial.

Nivelul următor, execelnța, începe acolo unde se termină zona de confort, ar fi bine să-ți amintești asta. Dacă e greu, înseamnă că e ce trebuie, e de bine. Toate victoriile, de la simple mici intenții, până la cuceriri de teritorii, toate au în spate un parcurs provocator, dificil. Depășirea unor limite, necesită un prag doborât cu efort, într-un fel sau altul. Este exact așa cum e să fie, greul prevestește o priveliște nouă, pe atât de măreață, pe cât de dificil e drumul!

Mulțumesc pentru inspirație, fată dragă!

Eu te văd, așa cum te-am văzut și prima dată când ai venit la mine, cu încredere că nimic nu e întâmplător!

Am credință...