Despre mine
Viața nu cere perfecțiune. Cere adevăr.
Dacă ar fi să spun, în câteva cuvinte, ce am învățat până acum despre oameni, despre sănătate și despre viață, probabil că aș începe cu această convingere.
Ani la rând am crezut că răspunsurile se găsesc în cunoaștere. Și încă mai cred în puterea ei. Dar, odată cu trecerea timpului, am descoperit că există întrebări la care nu răspund doar cărțile, cercetarea sau experiența profesională. Sunt întrebări la care răspunde însăși viața.
Cred că omul nu este suma simptomelor sale. Nu este doar biologia lui, nici doar povestea lui și nici doar ceea ce i s-a întâmplat. Omul este un întreg, iar atunci când începem să înțelegem legătura dintre corp, minte, relații, identitate și sensul pe care îl dăm propriei vieți, încep să devină posibile și schimbările profunde.
Această perspectivă stă astăzi la baza întregii mele activități.
Cum am ajuns aici
Drumul meu către psihologie nu a început într-o sală de curs.
A început într-un moment în care viața mi-a schimbat toate reperele.
La scurt timp după nașterea fiicei mele, Saskia, am primit vestea unei modificări genetice pentru care medicina nu putea oferi atunci răspunsuri clare. Nu știam cum se va dezvolta, ce provocări vor urma sau cum va arăta viitorul nostru.
A fost una dintre acele experiențe care schimbă felul în care privești lumea și care te obligă să cauți răspunsuri acolo unde, până atunci, nici măcar nu știai că există întrebări.
Aveam deja o formare în biologie și cercetare medicală, însă ceea ce mă preocupa nu mai era doar profesional. Devenise profund personal.
Cum pot susține viața unui om?
Această întrebare m-a însoțit ani la rând și m-a condus către psihologie, către studiul relației dintre corp și minte, către psihonutriție și, mai ales, către dorința de a înțelege omul în întregul lui.
Privind în urmă, îmi dau seama că nu am căutat doar răspunsuri. Am învățat să trăiesc cu întrebările, să respect ritmul fiecărei vieți, să accept că există lucruri pe care nu le putem controla și să nu uit niciodată că, înainte de orice diagnostic, dificultate sau simptom, există un om și o poveste care merită ascultată.
În ce cred
Cred că fiecare om poartă în el resurse pe care, uneori, în momentele dificile ale vieții, nu le mai poate vedea.
Cred că sănătatea înseamnă mai mult decât absența bolii și că starea noastră de bine se construiește în fiecare zi, prin felul în care trăim, gândim, ne hrănim, ne odihnim, iubim și ne raportăm la noi înșine și la ceilalți.
Cred că relațiile ne modelează profund și că oamenii lângă care trăim pot deveni, fără să știe, parte din ceea ce devenim.
Cred că ritmul în care trăim lasă urme în corp, iar corpul ne vorbește, uneori cu mult înainte ca mintea să fie pregătită să înțeleagă.
Cred că alimentația este mai mult decât hrană și că felul în care mâncăm spune, uneori, ceva despre felul în care trăim.
Și cred că schimbarea profundă nu începe atunci când încercăm să devenim altcineva, ci atunci când avem curajul să ne apropiem, cu mai mult adevăr și mai puțină teamă, de cine suntem.
În timp, toate aceste lucruri s-au întâlnit într-o perspectivă pe care am numit-o Arhitectura Umană – felul în care înțeleg astăzi devenirea omului prin întâlnirea dintre biologie, biografie, relații și conștiință, într-o viață care își caută permanent echilibrul, sensul și adevărul.
Dincolo de profesie
Îmi plac diminețile liniștite, cafeaua băută fără grabă, cărțile care mă fac să mă opresc și să mă gândesc, scrisul și grădina, care îmi amintește mereu că lucrurile importante au nevoie de timp pentru a crește.
Îmi place să scriu pentru că, de multe ori, înțeleg ce gândesc abia atunci când așez lucrurile în cuvinte.
Îmi place să predau pentru că întâlnirea cu oamenii tineri mă ține aproape de întrebări, de curiozitate și de ideea că niciodată nu terminăm de învățat.
Sunt mamă, conferențiar, psiholog și cercetător, iar fiecare dintre aceste roluri m-a schimbat și m-a învățat ceva despre oameni. Dincolo de ele, însă, rămân un om care continuă să învețe, în fiecare zi, din întâlnirile cu ceilalți, din propriile alegeri, din greșeli, din bucurii și din tot ceea ce viața alege să aducă.
Credința ocupă un loc firesc în viața mea. Mă învață măsura, recunoștința și acceptarea faptului că nu putem controla totul, dar putem alege felul în care răspundem lucrurilor care ni se întâmplă și felul în care rămânem oameni unii pentru ceilalți.
Poate că, dintre toate lucrurile pe care le-am învățat până acum, acesta îmi este cel mai drag: o viață bună nu se construiește din perfecțiune, ci din prezență, adevăr, relații care ne fac bine și capacitatea de a rămâne aproape de ceea ce este cu adevărat important pentru noi.
Un gând care mă însoțește: Cred că cea mai importantă întâlnire din viața unui om este cea cu el însuși. Uneori, rolul meu este să creez spațiul în care această întâlnire să se poată întâmpla.