Lavinia BratuPsiholog · Biolog · Autor · Doctor în medicină

Ceaiul verde și longevitatea

Ceainic turcoaz de ceramică, boluri cu frunze de ceai verde și jumătate de lime
Ceainic turcoaz de ceramică, boluri cu frunze de ceai verde și jumătate de lime

Ceaiul verde provine din frunzele plantei Camellia sinensis și este utilizat de către chinezi de mai bine de 2.000 de ani, ca băutură răcoritoare, datorită numeroaselor proprietăți terapeutice de care dispune această plantă. De la această plantă se recoltează frunzele tinere, iar ceaiul verde se obține prin uscarea la cald a acestor frunze. De asemenea, ceaiul se poate obține din muguri plăntuțelor, diversitatea ceaiul verde este demnă de o carte.

Polifenolii existenți în compozitia ceaiului verde favorizează arderea caloriilor, reduce riscul de apariție al accidentului cerebral vascular și diminuează nivelul de colesterol rau LDL. De asemenea, ceaiul verde contribuie la distrugerea bacteriilor ce pot provoca intoxicații alimentare și elimina toxinele ce pot produce aceste bacterii, oprește evoluția celulelor canceroase, permite reducerea nivelului de zahăr din sânge, iar datorită concentrației crescute de antioxidanti, încetinește procesul de îmbătrânire.

Epigalocatechina 3 galatul, un polifenol din ceaiul verde, poate să diminueze metilarea ADN-ului. Un component extrem de important în inhibarea sintezei de histamină pentru cei cu intoleranță la histamină. Catechinele din ceaiul verde pot modula anumite procese epigenetice, fiind capabile să inverseze metilarea ADN-ului la nivelul genelor oncosupresoare și să crească transcripția acestora.

Polifenolii din ceai au un rol neuroprotectiv, inhibând procesul neuroinflamator și contribuind la potențarea funcțiilor mnesice. Ajută la creșterea tonusului psihic, protejează neurionii și dezagregarea neurotransmițătorului acetilcolină, cu funcție în procesuld e învățare și memorie.

Acești componeți prețioși au și acțiune antiinflamatoare, mențin homeostazia vasculară, cu real ajutor în diabet, sindrom metabolic, terapii ale sistemului cardio-vascular. De asemenea, ceaiul verde este un adjuvant în cazul sclerozei multiple, iar testele de laborator efectuate au demonstrat că utilizarea acestuia în timpul urmării unui tratament chimioterapeutic, crește eficiența tratamentului. În plus, ceaiul verde inhibă dezvoltarea celulelor tumorale, în special a celor de colon, rect, vezică urinară, esofag, pancreas și stomac, fără să afecteze celulele sănătoase.

Cum se prepară ceaiul verde pentru a păstra toate aceste proprietăți?

O ceașcă de ceai verde conține circa 50mg EGCG, depinzând de tipul de ceai, felul în care se recoltează și modul de preparare. Pentru a păstra toate principiile active, apa de infuzie nu trebuie să depășească 80 de grade și timpul de infuzie să fie de un minut și jumătate maxim.

Fă-ți obiceiuri simple și sănătoase!