Corpul și memoria relațiilor timpurii. Ce păstrăm din felul în care am fost iubiți

Uneori, corpul reacționează înainte să găsim cuvintele pentru ceea ce simțim. Ne încordăm când cineva ridică vocea, simțim un nod în stomac înaintea unei conversații dificile sau ne liniștim în prezența unui om apropiat. Relațiile sunt trăite și prin corp: prin respirație, atenție, activarea fiziologică și felul în care răspundem la apropiere.

Allan Schore, în The Science of the Art of Psychotherapy (2012), explorează legătura dintre atașamentul timpuriu, dezvoltarea cerebrală și reglarea afectivă. Ideea că „trupul devine arhiva relațiilor timpurii” poate fi o metaforă sugestivă, însă nu am identificat-o ca citat textual verificabil al autorului. Experiențele ne influențează, dar corpul nu stochează fiecare întâmplare ca pe o înregistrare literală.

Corpul poartă urmele experiențelor noastre, dar aceste urme nu reprezintă un destin.

Primele relații sunt și primele experiențe de reglare

La începutul vieții, copilul depinde de adulții care îl îngrijesc pentru a-și regla multe dintre stările emoționale și fiziologice. O voce calmă, o privire atentă, un răspuns potrivit la plâns sau la teamă pot ajuta copilul să treacă printr-o stare dificilă. Prin astfel de interacțiuni repetate, învață treptat că poate primi sprijin și își dezvoltă propriile capacități de reglare.

Cercetările despre interacțiunile responsive dintre copil și îngrijitor, descrise și prin expresia serve and return, arată rolul acestora în dezvoltarea circuitelor cerebrale și a competențelor socioemoționale. Nu vorbim despre un singur gest care decide viitorul unui copil, ci despre calitatea experiențelor în timp, în interacțiune cu numeroși alți factori.

Învățăm să ne reglăm și prin experiența de a fi fost ajutați să ne reglăm.

Ce păstrează organismul din experiențele timpurii?

Experiențele repetate pot influența învățarea emoțională, așteptările despre relații și sensibilitatea răspunsurilor la stres. Unele forme de învățare se exprimă fără să ne amintim conștient un episod precis; de aceea, anumite contexte pot trezi reacții rapide, înainte să înțelegem ce le-a declanșat.

Totuși, nu putem deduce o experiență specifică dintr-o senzație corporală. Tensiunea musculară nu dovedește existența unei traume, iar anxietatea și oboseala nu sunt obligatoriu ecouri ale copilăriei. Somnul, sănătatea, solicitările actuale, contextul social și alți factori biologici și psihologici pot contribui la aceste stări. Simptomele persistente sau neobișnuite necesită evaluare adecvată.

Corpul ne oferă informații despre prezent, fără să ne dezvăluie întotdeauna cauzele exacte ale reacțiilor sale.

Relațiile pot deveni resurse de siguranță

Nevoia de reglare prin relații nu dispare la maturitate. O conversație în care suntem ascultați, prezența unui om de încredere sau o apropiere binevenită ne pot ajuta să traversăm perioade solicitante. Cercetările despre neurobiologia atașamentului descriu legături între procesele sociale, afective și fiziologice, fără a reduce complexitatea relațiilor la un singur mecanism.

Ceea ce liniștește o persoană poate să nu fie potrivit pentru alta. Uneori avem nevoie de apropiere; alteori, de spațiu, liniște și libertatea de a alege. Siguranța relațională se construiește și prin respectarea limitelor.

Putem învăța răspunsuri noi?

Experiențele timpurii au importanță, însă dezvoltarea continuă pe parcursul vieții. Învățarea, relațiile de sprijin și, atunci când este necesar, psihoterapia pot contribui la schimbarea modului în care înțelegem și gestionăm unele reacții. Nu este obligatoriu să recuperăm amintiri ascunse ori să găsim o explicație din copilărie pentru fiecare dificultate.

Uneori, un început mai util este să ne întrebăm: „Ce se întâmplă cu mine acum? De ce am nevoie și ce pot învăța să fac diferit?”

Să ascultăm corpul fără să ne temem de el

În neuroștiință, interocepția descrie procesele prin care sunt percepute și interpretate semnalele interne ale organismului. Cercetările arată că aceste procese participă la experiența emoțională, dar relația dintre senzații și emoții este complexă, influențată de context și de interpretare.

Atenția îndreptată către corp poate fi utilă pentru unele persoane, dar nu este întotdeauna liniștitoare. În special în stări de anxietate intensă sau după experiențe traumatice, focalizarea asupra senzațiilor poate amplifica disconfortul. De aceea, exercițiile de conștientizare trebuie să rămână voluntare și flexibile.

Exercițiul de conștientizare: un minut cu tine

Alege un moment în care te simți suficient de confortabil. Poți păstra ochii deschiși.

1. Observă locul în care te afli și contactul tălpilor cu podeaua.
2. Îndreaptă atenția, pentru câteva secunde, către o senzație neutră sau plăcută: contactul cu scaunul, temperatura mâinilor ori mișcarea firească a respirației.
3. Întreabă-te: „Ce observ în corpul meu acum?” Descrie senzația fără să îi cauți imediat o explicație.
4. Întreabă-te: „De ce am nevoie în acest moment?” Poate de odihnă, mișcare, o pauză sau sprijin.

Dacă exercițiul devine neplăcut, îl poți opri și îți poți orienta atenția către lucrurile din jur. Este o invitație la observare, nu un instrument de diagnostic sau un tratament.

Corpul participă și la ceea ce devenim

Îmi place să privesc corpul ca pe o parte vie a poveștii noastre, nu ca pe un depozit de răni pe care trebuie să le descifrăm. El participă la bucurie și teamă, la apropiere și despărțire, la efort și odihnă. Primele relații contează, dar povestea dezvoltării noastre continuă.

Putem învăța să ne observăm reacțiile, să ne respectăm limitele, să cerem sprijin și să construim relații în care să ne simțim mai în siguranță.

Corpul poartă ceva din istoria noastră, dar participă, în fiecare zi, și la ceea ce devenim.

Repere științifice

• Schore, A. N. (2012). The Science of the Art of Psychotherapy. W. W. Norton & Company.
• Center on the Developing Child, Harvard University. Serve and Return: Back-and-Forth Exchanges. https://developingchild.harvard.edu/key-concept/serve-and-return/
• Feldman, R. (2017). The Neurobiology of Human Attachments. Trends in Cognitive Sciences, 21(2), 80–99. https://doi.org/10.1016/j.tics.2016.11.007
• Critchley, H. D., & Garfinkel, S. N. (2017). Interoception and Emotion. Current Opinion in Psychology, 17, 7–14. https://doi.org/10.1016/j.copsyc.2017.04.020
• Greenwood, B. M., & Garfinkel, S. N. (2025). Interoceptive Mechanisms and Emotional Processing. Annual Review of Psychology, 76, 59–86. https://doi.org/10.1146/annurev-psych-020924-125202

Sursă photo: https://pixabay.com/ro/