Lavinia BratuPsiholog · Biolog · Autor · Doctor în medicină

O poveste despre recunoștință

Pescăruș cu aripile deschise pe nisipul ud, cu reflexie

Iată, ce am primit de la Adela Păun, în grupul #dietetica#ÎMPREUNĂ, cu acest gând: ”pentru cel mai fain grup, o minunată poveste...

🕊️ A fost odată o pasăre care trăia în deșert, foarte bolnavă, fără pene, fără nimic cu care să se hrănească, fără picătură de apă cu care să-și potolească setea, fără un loc în care să se poată adăpostii de arșiță, blestemându-și viața zi și noapte.

🕊️Într-o zi, un înger traversează acel pustiu și pasărea îl oprește și îl întreabă:

- Unde te duci?

- Merg la o întâlnire cu Dumnezeu, îi răspunde.

🕊️Atunci, pasărea îl roagă să-l întrebe pe Dumnezeu când se va termina suferința ei.

🕊️ - Sigur că da, îl voi întreba, o asigură Îngerul!

Apoi își luă rămas-bun.

🕊️ La întâlnirea cu Dumnezeu, Îngerul îi transmite mesajul păsării. Îi povestește despre starea jalnică în care se află și întreabă când se va termina acea cruntă suferință pentru acea plăpândă ființă.

🕊️ - Pentru cât îi mai rămâne din viață, pasărea nu va avea fericire, spuse Dumnezeu...

🕊️- Când pasărea va auzi aceasta se va descuraja de tot...spuse îngerul cu ochii întristați.

🕊️- Ar fi totuși ceva spuse Domnul.

Spune-i să repete, ca pe o sacră rugăciune, iar și iar și iar, până cuvintele învață să iasă singure: „Mulțumesc, Doamne, pentru tot!”

🕊️Îngerul se întoarse la pasăre și îi transmise mesajul lui Dumnezeu.

🕊️Peste un timp, Îngerul coboară din nou pe același drum, întâlnește iarăși pasărea și o vede foarte fericită.

🕊️ Corpul îi era acoperit cu pene, în apropiere apăruse un mic lac și o plantă crescuse pe mal, iar pasărea cânta și dansa veselă din cale-afară.

🕊️ Îngerul era uimit de ce vedea. Își amintea ce i-a zis Dumnezeu - că pentru ce i-a mai rămas din viață, nu va exista fericire pentru pasăre. Și plin de curiozitate, merge din nou în fața Domnului, El răspunzândndu-i:

🕊️- Da, nu există fericire pentru acea pasăre. Totul s-a schimbat însă când în fața oricărei situații, pasărea a început să mulțumească, când a început să se roage, mulțumind.

🕊️Orice se întâmpla, repeta „Mulțumesc, Doamne, pentru tot!”, o rugăciune sacră în care mintea ei a învățat să creadă. Și dacă așa a crezut, așa a primit.

🕊️ Când cădea pe nisipul fierbinte, spunea „Mulțumesc, Doamne, pentru tot!”

🕊️Când nu putea să zboare, repeta „Mulțumesc, Doamne, pentru tot!”

🕊️Oricare era situația prin care trecea, pasărea continua să repete „Mulțumesc, Doamne, pentru tot!”, iar aceasta a făcut ca mintea ei să creadă, să aibă nădejde și recunoștință și astfel, a schimbat ce i-a mai rămas din viață...

🕊️ Un simplu cuvânt, un simplu gând, care ne învață să avem încredere și să fim recunoscători, are puterea să dizolve orice situație „nefericită” pe care o ducem după noi de-o viață!

🕊️ Mulțumesc, Doamne pentru tot!🕊️

Poveste primită de la Adela Paun