Oamenii lângă care ne simțim bine

M-am întrebat de multe ori de ce lângă unii oameni ne simțim atât de bine, chiar dacă îi întâlnim pentru prima dată. Ce anume au în felul lor de a fi, în privire, în gesturi, în modul în care ascultă, încât, după numai câteva minute, simțim că putem vorbi firesc, fără să ne căutăm prea mult cuvintele și fără să fim preocupați de impresia pe care o lăsăm?

Am trăit de curând o asemenea întâlnire. Am discutat cu cineva și, dincolo de subiectul conversației, mi-a rămas starea pe care am avut-o în prezența acelui om. M-am simțit ascultată, văzută, primită cu o naturalețe care mi-a atras atenția. A fost o conversație obișnuită, dar în care am simțit că pot fi exact așa cum sunt.

Și m-am întrebat ce face diferența. Ce anume are un om care, prin felul în care este prezent într-o întâlnire, ne face să ne simțim bine cu noi înșine?

Pentru că nu este neapărat vorba despre ceea ce spune. Uneori, nici măcar despre cât de mult vorbește. Poate să fie o privire, felul în care ne ascultă până la capăt, o expresie a feței, absența grabei de a răspunde sau de a ne oferi o soluție.

Sunt oameni în ai căror ochi parcă te simți bun. Nu pentru că te laudă sau pentru că îți confirmă tot ceea ce spui, ci pentru că felul în care te privesc îți transmite că ești binevenit în acea întâlnire.

Mi se pare extraordinar cât de mult poate conta această experiență și cât de rar ne oprim să înțelegem ce anume o face posibilă.

Ce simțim, de fapt, când cineva ne vede?

În psihologia relațiilor există un concept care ne poate ajuta să înțelegem asemenea întâlniri: perceived partner responsiveness, adică percepția că persoana cu care interacționăm ne înțelege, ne validează experiența și manifestă grijă față de noi.

Cercetările lui Harry Reis și ale colaboratorilor săi arată importanța acestei receptivități percepute pentru apropierea dintre oameni și pentru calitatea relațiilor. Nu este vorba doar despre ceea ce face celălalt, ci și despre felul în care noi trăim acea interacțiune, despre sentimentul că ceea ce spunem este înțeles și că experiența noastră contează.

Poate că ai cunoscut oameni care îți ofereau multe sfaturi, dar în prezența cărora nu te simțeai înțeles. Și poate ai întâlnit oameni care au spus foarte puțin, dar lângă care ai simțit că ceea ce trăiești are loc, are sens și merită atenție.

Diferența poate sta tocmai în calitatea contactului dintre voi.

Când cineva ne ascultă cu interes real, fără să transforme imediat ceea ce spunem într-o poveste despre sine, fără să ne întrerupă pentru a ne corecta sau pentru a ne oferi propria interpretare, avem mai mult spațiu să ne exprimăm și să ne înțelegem.

Uneori, abia în prezența unui asemenea om ajungem să formulăm cu claritate ceea ce simțim. Cercetările asupra ascultării de calitate sugerează că o atenție empatică, receptivă și lipsită de judecată poate reduce preocuparea legată de evaluarea socială și poate favoriza clarificarea propriilor gânduri.

Așadar, cel care ne ascultă poate contribui la felul în care ajungem să ne ascultăm pe noi înșine.

Mi se pare una dintre cele mai interesante dimensiuni ale întâlnirilor umane: uneori, un om ne ajută să ne înțelegem mai bine fără să încerce să ne explice cine suntem.

O privire în care nu trebuie să demonstrezi nimic

M-am gândit mult la privire, pentru că există oameni care par să transmită o bunătate aparte prin felul în care se uită la tine.

Desigur, nu putem cunoaște caracterul unui om doar din ochii lui, iar contactul vizual poate avea semnificații diferite, în funcție de persoană și de context. Dar privirea, expresia feței, tonul vocii și felul în care cineva răspunde la ceea ce spunem participă împreună la experiența unei întâlniri.

Uneori, ceea ce ne face bine este faptul că nu simțim în privirea celuilalt o examinare continuă.

Cât de des intrăm într-o conversație preocupați, chiar și foarte discret, de felul în care suntem percepuți? Dacă spunem ceva potrivit, dacă suntem suficient de interesanți, dacă ceea ce povestim este important sau dacă celălalt ne aprobă.

Aceste preocupări sunt firești. Avem nevoie de apartenență, de acceptare și de recunoaștere, iar felul în care suntem percepuți de ceilalți are o importanță reală pentru viața noastră socială.

Dar există întâlniri în care această preocupare se diminuează. Poți să îți cauți cuvintele, să ai o ezitare, să spui că nu știi, să fii entuziasmat sau vulnerabil, fără să ai impresia că fiecare reacție a ta va fi cântărită.

Și mă întreb dacă nu cumva aceasta este una dintre cele mai prețioase experiențe pe care ni le putem oferi unii altora: libertatea de a fi firești în prezența cuiva.

Oamenii care îți dau spațiu

Ascultarea pare un lucru atât de obișnuit, încât rareori ne întrebăm ce presupune cu adevărat.

Putem auzi fiecare cuvânt pe care îl spune cineva și, totuși, să fim preocupați mai ales de răspunsul pe care urmează să îl dăm. Putem asculta pentru a identifica o greșeală, pentru a găsi o soluție sau pentru a compara experiența celuilalt cu a noastră. Și toate acestea se pot întâmpla chiar și atunci când intențiile noastre sunt bune.

Dar ascultarea de calitate presupune disponibilitatea de a acorda atenție experienței celuilalt, fără să ne grăbim să o organizăm după propriile explicații.

Mă gândesc că oamenii lângă care ne simțim bine au adesea această capacitate: îți oferă spațiu să fii tu însuți. Să termini o idee, să te răzgândești, să cauți o formulare, să descoperi ceva chiar în timp ce vorbești.

Și mai au ceva: pot să rămână alături de tine chiar și atunci când nu sunt de acord cu ceea ce spui.

Pentru că a valida experiența cuiva nu înseamnă a-i aproba fiecare alegere. Poți înțelege de ce un om a suferit, fără să consideri că toate reacțiile lui au fost potrivite. Poți avea o altă opinie fără să îi pui la îndoială valoarea.

Bunătatea relațională nu presupune absența discernământului, ci capacitatea de a păstra respectul pentru persoană chiar și atunci când există diferențe între voi.

Cred că această distincție este importantă, pentru că uneori confundăm acceptarea cu aprobarea și apropierea cu asemănarea. Dar o relație în care ne simțim bine poate fi și una în care suntem provocați să gândim altfel, să ne revizuim o opinie sau să descoperim ceva ce nu observaserăm până atunci.

Diferența este felul în care se întâmplă toate acestea.

Ce se schimbă în noi în prezența unui asemenea om?

Știm din cercetările despre reglarea emoțională interpersonală că relațiile pot influența felul în care trăim și gestionăm emoțiile. Prezența și răspunsurile celorlalți pot contribui la diminuarea tensiunii, la sentimentul de sprijin și la capacitatea de a traversa experiențe dificile.

Dar această influență nu este identică pentru toți. Contează istoricul nostru relațional, experiențele anterioare, contextul și semnificația pe care o atribuim comportamentului celuilalt.

De aceea, o întâlnire în care ne simțim foarte bine nu ne spune totul despre caracterul unei persoane și nici nu garantează că relația va deveni una apropiată sau sigură în timp. Încrederea se construiește și prin consecvență, respectarea limitelor și felul în care oamenii se comportă în situații diferite.

Totuși, asemenea întâlniri ne pot ajuta să observăm ceva important despre noi.

Uneori, abia după ce am stat de vorbă cu cineva lângă care ne-am simțit în largul nostru realizăm cât de mult efort depunem în alte relații pentru a fi acceptați. Cât de atenți suntem să nu greșim, să nu deranjăm, să nu dezamăgim. Cât de mult ne ajustăm cuvintele, reacțiile și uneori chiar preferințele pentru a corespunde așteptărilor pe care credem că ceilalți le au de la noi.

Și atunci apare o întrebare care merită să rămână cu noi: În câte dintre relațiile mele mă simt liber să fiu eu însumi și în câte simt că trebuie să fiu într-un anumit fel pentru a fi primit?

Nu este o întrebare la care trebuie să răspundem grăbit și nici un motiv să judecăm imediat relațiile în care ne simțim mai puțin confortabil. Uneori dificultatea vine din dinamica relației, alteori din propriile temeri, din experiențe mai vechi sau dintr-o combinație a acestora.

Dar simplul fapt că începem să observăm diferențele ne poate ajuta să înțelegem mai bine ce avem nevoie în relațiile noastre.

Cum se simt ceilalți în prezența mea?

Poate că aceasta este întrebarea la care m-a adus, în cele din urmă, întâlnirea despre care povesteam.

Am început întrebându-mă ce are acel om atât de aparte, încât m-am simțit atât de bine în prezența lui. Și am ajuns să mă întreb ce anume ofer eu oamenilor atunci când mă întâlnesc cu ei.

Cât de prezentă sunt atunci când cineva îmi vorbește? Cât de repede interpretez ceea ce aud? Cât loc îi las celuilalt să fie diferit de mine, să aibă propriul ritm, propriile emoții, propriul fel de a înțelege lumea?

Și, mai ales, cum se simte un om după ce a stat de vorbă cu mine?

Este o întrebare care merită mai mult decât un răspuns grăbit, pentru că fiecare dintre noi participă, prin felul în care ascultă, privește și răspunde, la experiența pe care celălalt o are în acea întâlnire.

Desigur, nu suntem responsabili pentru toate emoțiile oamenilor din jurul nostru și nici nu putem controla felul în care suntem percepuți. Dar putem deveni mai conștienți de ceea ce aducem într-o relație.

Putem oferi atenție fără grabă, interes fără intruziune, sinceritate fără asprime și respect fără condiția asemănării.

Și poate că una dintre cele mai importante forme de grijă față de un alt om este să îl întâlnim fără să încercăm permanent să îl corectăm, să îl convingem sau să îl transformăm în ceea ce credem noi că ar trebui să fie.

Mă întorc cu gândul la acea conversație recentă și la starea care mi-a rămas după ea. Îmi dau seama că nu îmi amintesc doar ceea ce am discutat, ci mai ales felul în care m-am simțit.

Am întâlnit un om care, pentru câteva clipe, mi-a oferit experiența de a fi ascultată și primită cu firesc. Și această experiență m-a făcut să mă gândesc la cât de mult bine putem aduce în viața celorlalți prin felul în care suntem prezenți.

Poate că, dintre toate lucrurile pe care le putem oferi într-o întâlnire, unul dintre cele mai prețioase este să îi lăsăm celuilalt libertatea de a fi el însuși, simțind că prezența lui contează.

Iar dacă am cunoscut oameni lângă care ne-am simțit astfel, merită să ne întrebăm cum putem deveni, la rândul nostru, o asemenea prezență pentru ceilalți.

Repere bibliografice

• Reis, H. T., Clark, M. S., & Holmes, J. G. (2004). Perceived Partner Responsiveness as an Organizing Construct in the Study of Intimacy and Closeness.
• Itzchakov, G., Reis, H. T., & Weinstein, N. (2022). How to foster perceived partner responsiveness: High-quality listening is key.
• Itzchakov, G., et al. (2018). The Listener Sets the Tone: High-Quality Listening Increases Attitude Clarity and Behavior-Intention Consequences.
• Zaki, J., & Williams, W. C. (2013). Interpersonal Emotion Regulation. Emotion, 13(5), 803–810.

Photo credit: https://pixabay.com/ro/