587 articole · pagina 31 din 49

Lecții de curând învățate
Orice schimbare este un bun prilej de refelctare asupra năzuințelor viitoare, precum și ale celor memorabil petrecute în trecutul apropiat. Într-un final de an te poți gândi la ce

Îndrăznește să vrei mai mult de la tine
Stabilirea unor noi obiective, reorganizarea vieții, reevaluarea valorilor personale, toate acestea presupun o analiză atentă și nuanțată, o răscolire a psihicului. O ”curățenie”

PROVOCARE la început de 2021
Vin către tine cu o listă de obiceiuri pe care le doresc implementate în viața mea, în primele 66 de zile ale anului 2021. Poate vrei și tu să practici următoarele 10 obiceiuri

Resurse ale anului 2020
Pe final de 2020… Anul acesta, tocmai acum când ne-am distanțat fizic, am reușit, într-un mod uimitor, să ne apropiem sufletește. Oare, simți și tu asta? A venit provocator și

Cuvântul și INTENȚIA pentru anul 2021
Anul trecut, după zilele și bucuria de Crăciun, am căutat cuvântul reprezentativ pentru anul 2020. L-am invitat în viața mea, prin oameni mi-a fost trimis și cu ajutorul unei

Gânduri pe final de an 2020
Am sentimentul că, deși 2021 va veni cu timiditate și lipsit de veselia altor ani, va fi în cele din urmă un an minunat. Da, lasă-mă să cred asta, poate te molipsesc și pe tine!

Ritualul de dimineață a unui om de succes
The "1 Billion Dollar Morning Routine" - Habits of the World’s Most Successful People https://www.youtube.com/watch?v=SELWtQpcy1A&feature=share&fbclid=IwAR2eOEzvdOUfZyU4Siovm-Ru_il…

Hrana pentru perioada de iarnă și, hrana pentru suflet, azi!
Iarna este vremea sufletelor noastre. Este vremea când ne adunăm mai mulți la un loc, fie în familie, fie cu cei apropiați și…”ne ghemuim la căldura sufletelor noastre.” Iarna

Zahărul și sistemul nostru imunitar
Viața noastră și stilul de viață actual, în special dieta noastră, a câștigat atenția ca potențial contribuitor la creșterea bolilor mediate de imunitate. Dieta occidentală se

Wim Hof with Jordan Peterson
@Wim Hof is an absolute legend, holding twenty-six world records for performing unbelievable feats of human conditioning and breaking barriers that science did not believe

Arta de a-ți crea amintiri
Cum să colecționezi și să-ți amintești momentele fericite... Vrei amintiri? Atunci moneda pe care o plătești este atenția ta, o resursă nelimitată pe care o poți folosi

Ai grijă de emoțiile tale!
“Cu cât te înțelegi mai bine pe tine însuți și emoțiile tale, cu atât devii un mai mare iubitor al realității.” - Spinoza Toate pleaca din mintea omului, iar sănătatea și starea
