Puterea de a ierta te face liber
La un nivel metafizic, actul de a ierta te eliberează din închisoarea existenței relative. A ierta înseamnă a nu mai respinge polul opus, ci a-l accepta, a admite că realitatea are și o latură întunecată necesară în economia întregului. Polul opus, care e judecat și respins, nu dispare din realitate, ci continuă să te urmărească exact ca propria ta umbră. El are are și o altă funcție: te ajută să faci curățenie în inima ta. Poate nu crezi, dar el este prietenul tău deghizat, cel care bate disperat la ușa ta, în speranța că îl vei primi înăuntru. Polii opușii când reușești să-i integrezi, fac să explodeze înlănțuirea dualității și separării și te invită într-o lume nouă, aceea a absolutului. Unificarea polarităților naște interesantul paradox al eliberatului în viață (jivanmukta, în terminologia hindusă), cel care trăiește în Absolut, dar se manifestă în Relativ.
Dacă nimeni nu ți-ar sta în cale, dacă nimeni nu s-ar opune dorințelor tale, cum ai putea să iei cunoștință de ungherele întunecate ale inimii tale? Iertând, inima ta devine curată. Iertareaeste precum o apă care pătrunde în cele mai mici ascunzișuri și, în curgerea ei, înlătură impuritățile, așa cum ploaia, în căderea ei, “șterge de praf” copacii și florile.
Cel care se teme nu poate ierta. El nu poate spune: “Iată, sunt pregătit să încep o relație nouă cu tine din acest moment.” Cum să fii pregătit dacă, în relația cu cel care a greșit, nu te simți în siguranță? Îți este teamă în continuare și atunci a nu ierta este strategia ta de apărare.
Cum să faci pentru a te simți în siguranță?
Cum face cineva să fie sigur pe sine? Răspunsul e conținut în întrebare. O voi pune din nou, cu o modificare minusculă:
Cum face cineva să fie sigur pe Sine?
Observi diferența? Când îți conectezi Eul Ia Sine, sentimentul de securitate apare spontan și o dată cu el puterea de a ierta. Să nu uităm că Sinele iartă fară să pună condiții. El își permite acest lux deoarece trăiește, sau mai bine zis este o lume a completitudinii și împlinirii.
“A întoarce și obrazul celălalt” este gestul simbolic prin care îi semnalezi agresorului tău faptul că l-ai iertat și ești disponibil pentru a începe o nouă relație cu el, o relație proaspătă, ca și cum l-ai întâlni atunci pentru prima oară. Fără această capacitate teribilă de a trăi în prezent, în aici și acum, astfel încât viața și relațiile tale să fie în permanență înnoite, a întoarce și obrazul celălalt nu este decât o formă jalnică de masochism sau slăbiciune interioară.
Iertarea te focalizează ferm în prezent. Este ca și cum ai spune: “Știi ceva? M-am răzgândit. Nu te mai consider dușmanul meu. Hai să începem relația noastră din acest moment.” Poate ai experimentat și tu. Acesta e un moment de magie, deoarece sufletul tău se extinde pentru a-l cuprinde și pe celălalt. Iar celălalt, nu se poate împotrivi decât cu multă greutate deoarece, atunci când ești iertat, te simți iubit, iar iubirea, fie că o oferi, fie că o primești, produce o stare grozavă. O senzație corespondentă pentru acest gen de dilatare a sufletului este aceea pe care o faci când te muți într-o casă mai mare, cu grădină și copaci. Dintr-o dată te simți mai liber. Acesta e adevărul gol-goluț!
Iertarea te face mai liber, în timp ce reproșurile, critica, judecata, resentimentele, ura te limitează, te închid în carapacea propriului Eu. S-ar putea să-ți fie mai bine acolo, dar ești sigur că nu te vei sufoca?Iertarea extinde și oferă libertate, pe când lipsa de iertate contractă și construiește ziduri.
În această lumină, dacă pentru tine libertatea face ceva parale, a ierta, și încă din abundență, este o treabă mult mai inteligentă decât a nu ierta. Cei care fac paradă de libertatea lor, fie ea de a călători, de a se exprima sau de a cumpăra aproape orice, dar sunt incapabili să ierte, sunt departe de a fi liberi. Pur și simplu nu văd zidurile închisorii în care trăiesc, deoarece acestea sunt transparente.
În sfârșit, iertarea este terapeutică nu numai pentru cel care iartă (al cărui suflet se extinde și a cărui inimă se purifică), ci și pentru cel care este iertat. Din punct de vedere al mecanismelor psihologice, cel care greșește are o mai mare nevoie de a fi iubit decât cel care nu greșește. Pe cel care nu greșește îl poți lăuda. Dar pe cel care greșește, ce rost are să-l mai condamni și tu? Este suficient că a greșit. Te vei duce la un om care șchiopătează să-l critici pentru mersul lui? Crezi că nu-i e suficient faptul că șchiopătează? Îl vei judeca pe un orb pentru că nu poate să citească? Oare suferința de a nu vedea nu i-o fi de ajuns?
Puterea reală se exprimă în acțiuni constructive. Puterea ireală, aceea care provoacă suferințe și distrugeri, este o compensare disperatǎ a fragilității lăuntrice. Acesta e nivelul care aproape că țipă după iubire. Iertarea umple măcar parțial acest gol. Este ca și cum i-ai spune celuilalt: “Știu că nu te simți iubit. Îți înțeleg durerea. Iată, în loc să te judec, am hotărât să fiu alături de tine.” Pare foarte greu de acceptat, dar cel care te agresează strigă după afecțiune. Lipsă afecțiunii îl doare atât de mult, încât limbajul s-a pervertit și se exprimă acum într-un mod pe care nimeni nu-l mai înțelege.
Judecata îl slăbește pe celălalt, îi intensifică neajutorarea și îi întărește convingerea că nu merită să fie iubit. Iertarea îl face să se simtă acceptat, îi dă voie să fie prezent în experiența lui și îi oferă un model de a se ierta pe sine însuși. Judecata îl stimulează să persiste în comportamentele lui, iertarea îi dă puterea de a le schimba. Iertarea extinde spațiul în care se manifestă iubirea. Ceea ce, trebuie să recunoști, e o veste bună pentru toată lumea.