Super-Skill-uri adaptate vremurilor noastre

De la angajamente, la suplimente și construirea unor obiceiuri valoroase.
Noiembrie 2022. Poate că, privind retrospectiv, aceasta va rămâne una dintre datele care au schimbat cel mai profund fața lumii moderne. Este momentul în care ChatGPT a devenit realitate accesibilă publicului larg și a accelerat într-un ritm aproape imposibil de anticipat transformarea tehnologică a lumii în care trăim. În doar câteva luni, inteligența artificială a devenit sursă pentru mii de sisteme, a împins marii giganți tehnologici să lanseze propriile variante și a schimbat felul în care oamenii caută informație, lucrează, învață, creează și comunică.
Unde se va opri?Probabil că nimeni nu știe cu adevărat. Nu cred că există un „glob de cristal” care poate oferi un răspuns exact despre felul în care va arăta lumea peste zece ani. Există însă ceva ce putem observa deja foarte clar: viteza schimbării devine ea însăși o caracteristică a epocii noastre. Și tocmai aici apare una dintre cele mai importante întrebări:
Cum rămâne omul valoros într-o lume în care informația poate fi generată instant?
Pentru că AI poate fi extraordinar de util atunci când este folosit bine. Iar aici apare poate una dintre cele mai mari confuzii actuale. Nu este suficient „să știi ce să-i ceri”. Internetul este deja plin de promisiuni despre „promptul perfect”, despre formule rapide și despre iluzia că succesul ține doar de comenzile potrivite. În realitate, adevărata diferență nu este dată de cât de spectaculos formulezi o întrebare, ci de capacitatea de a înțelege ceea ce primești înapoi.
Să știi să folosești AI înseamnă:
- să poți evalua critic informația,
- să separi rapid valoarea de zgomot,
- să diferențiezi datele reale de delirul ambalat convingător,
- să înțelegi dacă „marfa primită” are consistență sau doar aparență de inteligență.
Pentru că aproape oricine poate cere o rețetă sofisticată de paste cu trufe. Diferența apare în momentul în care realizezi că rețeta este greșită. Și exact aici încep super-skill-urile vremurilor noastre.
Ce este, de fapt, un super-skill?
O „super-abilitate” este o capabilitate care, odată dezvoltată, dezvoltă simultan și alte abilități. Este genul de competență care funcționează ca un nucleu central pentru multe alte procese cognitive și emoționale. Atunci când îți dezvolți gândirea strategică, de exemplu, nu devii doar mai organizat. În același timp, cresc:
- atenția la detalii,
- viteza de planificare,
- capacitatea de anticipare,
- interpretarea datelor,
- flexibilitatea mentală,
- viteza cu care iei decizii,
- viteza cu care înveți.
La fel se întâmplă și cu comunicarea eficientă. Un om care învață să comunice bine începe să relaționeze diferit, să conducă diferit, să negocieze diferit și chiar să se înțeleagă pe sine mai clar.
- Creativitatea dezvoltă flexibilitatea cognitivă.
- Adaptabilitatea crește reziliența psihologică.
- Managementul timpului schimbă inclusiv relația cu stresul și energia personală.
Poate tocmai de aceea, dacă ar exista un singur sfat capabil să schimbe simultan viața personală și profesională a unui om, acel sfat ar suna simplu: Dezvoltă-ți super-skill-urile.
Iar dacă ar fi să fac un Top 5 al competențelor esențiale ale prezentului:
- Gândirea strategică
- Comunicarea eficientă
- Creativitatea
- Adaptabilitatea și flexibilitatea
- Managementul timpului și prioritizarea
Și, poate surprinzător pentru unii, toate acestea încep dintr-un loc mult mai profund decât performanța profesională. Încep din relația omului cu sine.
Primul pas în dezvoltarea oricărui super-skill: să te cunoști pe tine!
Într-o lume care produce permanent zgomot, comparație și suprastimulare, autocunoașterea devine aproape o formă de igienă psihologică. Pentru că omul care nu se cunoaște suficient:
- împrumută obiective care nu îi aparțin,
- confundă viteza cu direcția,
- consumă excesiv informație fără integrare,
- trăiește într-o permanentă reacție la exterior,
- pierde contactul cu propriile valori și propriul ritm interior.
Iar una dintre cele mai mari probleme ale prezentului nu pare să fie lipsa informației, ci dificultatea de a construi coerență interioară într-o lume hiperfragmentată.
Future Skills — competențele de care lumea va avea nevoie.
În cartea Future Skills: The 20 Skills and Competencies Everyone Needs to Succeed in a Digital World, este analizată ideea că viitorul muncii nu se va mai baza exclusiv pe diplome sau pe acumulare de informație, ci pe competențe reale, flexibile și transferabile. Companiile se îndreaptă tot mai mult către recrutarea bazată pe competențe și către oameni capabili să combine:
- gândirea umană,
- tehnologia,
- creativitatea,
- rezolvarea de probleme,
- adaptabilitatea.
Iar această transformare este deja prezentă.
Managementul de proiect și capacitatea de a coordona complexitatea.
Indiferent dacă vorbim despre oameni, sisteme sau tehnologie, apare o nevoie tot mai mare de persoane capabile să organizeze complexitatea. Inteligența artificială poate ajuta enorm:
- în cercetare,
- în prototipare,
- în programare,
- în analiză,
- în procesarea informației.
Și totuși, stabilirea direcției strategice, prioritizarea reală, coordonarea umană și înțelegerea contextului rămân încă profund umane. Tehnologia accelerează procesele, iar omul decide sensul.
Comunicarea eficientă — una dintre marile diferențe dintre oameni.
Într-o lume în care informația circulă instant, comunicarea devine mai importantă ca niciodată. Există o nevoie uriașă de oameni capabili:
- să reducă golurile de comunicare,
- să traducă informația tehnică într-un limbaj uman,
- să construiască punți între oameni, echipe și sisteme diferite.
Și poate că aceasta este una dintre marile provocări ale prezentului: cum păstrăm umanitatea comunicării într-o lume dominată tot mai mult de interfețe și automatizare?
Inteligența emoțională și profesiile profund uman.e
Există domenii în care tehnologia poate susține enorm activitatea umană și totuși nu poate înlocui esențialul. În sănătate, în psihologie, în educație, în relația de ajutor, rămân fundamentale:
- empatia,
- prezența,
- capacitatea de reglare emoțională,
- siguranța relațională,
- inteligența umană profundă.
Lumea se confruntă deja cu un deficit de profesioniști în sănătate și cu niveluri crescute de epuizare psihică. Tocmai de aceea, dezvoltarea umană autentică va deveni probabil una dintre cele mai importante resurse ale viitorului.
Date, AI și discernământ
Revoluția AI este construită pe date, iar oamenii care vor reuși să transforme datele în sens vor avea un avantaj enorm. Abilitățile legate de analiză, interpretare și înțelegerea informației devin esențiale. La fel și capacitatea de a construi sisteme etice și transparente. Poate că adevărata provocare nu este dacă AI va deveni mai inteligent, ci și felul în care omul va rămâne suficient de lucid.
Rețelele interpersonale și valoarea relațiilor reale
În orice epocă, oamenii care știu să construiască relații bazate pe încredere și obiective comune merg mai departe. Tehnologia poate accelera conexiunile. Relațiile autentice, însă, se construiesc tot prin prezență, consecvență și caracter. Și poate că una dintre cele mai valoroase competențe ale viitorului va fi capacitatea de a rămâne profund uman într-o lume hiperautomatizată.
Gândirea strategică
Gândirea strategică ajută la stabilirea priorităților, oferă o privire de ansamblu asupra activităților care trebuie îndeplinite și permite anticiparea consecințelor. În viața personală, dificultatea de a vedea consecințele propriilor acțiuni duce frecvent la:
- lipsă de direcție,
- senzația de apatie,
- inconsistență,
- dificultatea de a construi motivație pe termen lung.
În echipe, lipsa gândirii strategice produce dezorganizare și conflicte.În organizații, poate duce la risipă de resurse și pierderea oportunităților. Partea valoroasă este că această capacitate poate fi învățată:
- prin exercițiul anticipării,
- prin vizualizare,
- prin construirea planurilor de rezervă,
- prin analiza experienței trecute,
- prin întrebări precum: „Ce ar face un om competent în această situație?”,
- prin privirea lucrurilor din perspective diferite,
- prin capacitatea de a face uneori un pas înapoi.
Uneori, claritatea apare exact în momentele în care mintea încetinește suficient cât să poată vedea imaginea de ansamblu.
Creierul viitorului are nevoie și de susținerebiologică
Într-o lume care solicită permanent atenția, memoria, viteza de procesare și adaptabilitatea, sănătatea cognitivă devine esențială. Creierul nu funcționează separat de corp. Performanța mentală, concentrarea, reglarea emoțională și energia psihică au baze biologice reale. Tocmai de aceea, tot mai multe cercetări discută despre rolul:
- vitaminei D,
- omega 3,
- magneziu,
- aminoacizi implicați în neurotransmisie,
- suplimente pentru sănătatea mitocondrială, reducerea inflamației cronice, echilibrul metabolic.
Vitamina D, de exemplu, are implicații care depășesc cu mult sănătatea osoasă. Vorbim despre efecte asupra:
- energiei,
- imunității,
- dispoziției,
- motivației,
- funcționării psihice.
Omega 3 are efecte antiinflamatoare și neuroprotectoare demonstrate, iar relația dintre inflamația cerebrală și sănătatea psihică devine un subiect tot mai prezent în literatura științifică actuală. Și poate că aceasta este una dintre concluziile importante ale prezentului:
Performanța viitorului nu va mai putea fi separată de sănătatea omului,
iar
viitorul aparține oamenilor capabili să se integreze și adapteze schimbării.
Poate că adevărata super-abilitate a următorilor ani nu va fi viteza, ci capacitatea de a integra profund.
- Să poți învăța continuu fără să te fragmentezi.
- Să poți folosi tehnologia fără să-ți pierzi discernământul.
- Să poți rămâne conectat la oameni într-o lume dominată de ecrane.
- Să poți construi performanță fără să-ți sacrifici sănătatea și sensul interior.
Pentru că, în final, tehnologia va continua să evolueze. Întrebarea importantă rămâne aceasta: ”Evoluează și omul odată cu ea?”
Psih. Dr. Lavinia M. Bratu
Sursă photo: https://pixabay.com/ro/
