Lavinia BratuPsiholog · Biolog · Autor · Doctor în medicină

Zahărul, ”drogul alimentar” (1)

Seringă așezată peste o lingură plină cu zahăr
shutterstock-63438040

„Zahărul alb este dulce, delicios, este atât de bun și totuși, trebuie să-ți mărturisesc că zahărul este un drog ce dă dependență!" Dr. Llaila O. Afrika

Pofta de ceva dulce trădează ”dependența de dulce - dependența de zahăr”,iar dependențele nu ne fac bine. Mai devreme sau mai târziu, orice fel de dependența va avea ca urmare declanșarea unei disfunții organice sau sistemice. Ne este îngăduit să greșim, să repetăm accidental și conștient greșeli, este adevărat. Dar, se pare că nu ne este permis să trăim în ignoranță și supus greșelilor, inconștient de propriile alegeri, fără să fim afectați în timp.

Zahărul, în cantitățile în care este consumat astăzi, este toxina ce stă la baza multor afecțiuni, de la probleme cardiace la cancer, afecțiuni ce ucid un număr foarte mare de oameni. Aceasta este concluzia la care a ajuns, în urma a numeroase studii efectuate în ultimii ani, dr. Robert Lustig, specialist în endocrinologie și obezitate infantilă. Lustig este profesor la Școala de Medicină a Universității din California, una dintre cele mai prestigioase școli de medicină din SUA. Lustig spune că zahărul este o „toxină cronică”. „Există trei tipuri de toxine. Primul e dat de substanțele precum cianura, care sunt letale pentru oameni într-o concentrație de o parte la un milion. Arsenicul și plumbul reprezintă al doilea tip și ucid atunci când reprezintă 30-50 de părți la un milion. Cel de-al treilea tip, între toxinele cronice, este reprezentat de acele substanțe care devin letale la concentrații de câteva mii de părți per milion. Printre acestea se numără vitamina A, vitamina D, fierul și fructoza (zahărul)”, explică el.

Știați că…

Un experiment realizat pe copii școlari, a evidențiat un procent de 10-30% a coeficientului de inteligență mai ridicat la copii la care nu le este administrat zahărul în alimentație, față de cei care aveau această libertate sau opțiune înșelătoare? O libertate care fură din acuitatea, atenție, putere de concentrare și, în cele din urmă, din viziunea și creația unui copil.

„Industria alimentară cheltuiește miliarde de euro pentru promovarea alimentelor junk food (n. r. − chipsuri, dulciuri rafinate etc.) și a răcoritoarelor dulci, promovare care țintește cei mai vulnerabili membri ai societății, cel mai adesea copiii“, subliniază medicul cardiolog Aseem Malhotra, din Londra, directorul științific al campaniei „Acțiune împotriva zahărului“, citat de publicația britanică „The Guardian“.

Zahărul este un element complet străin organismului, pe care acesta, încă de la ingerare, se chinuie să-l îndepărteze. Odată pătruns în organism, ajunge cu ușurință în intestinul subțire și de aici în sânge, pe care îl acidifică și dă starea de hiperglicemie. Automat simțim o stare de excitare fizică și psihică, pancreasul primid un șoc și secretă mai multă insulină decât în mod normal, cu consecințe în scăderea, sub medie, a zahărului din sânge, ulterior. Starea de excitabilitate și de creștere energetică este astfel falsă, în 15 minute instalându-se oboseala psihică, odată cu scăderea bruscă a glimeniei din sânge, la fel de bruscă ca și creșterea ei, rezultând hipoglicemia. Pe lângă starea de oboseală psihică, deranj al pancreasului (care, parcă ar fi biciuit, așa se simte la consumul de zahăr!), este afectat și ficatul, care își transferă o parte din rezerva de glucide în sânge. Dragii mei, astfel de alternanțe epuizează mai mult decât vă puteți imagina sistemul nervos, prin chimia substanțelor angrenate acestor procese de metabolizare a zahărului artificial (alb sau brun).

”O sursă de calorii complet inutilă pentru organism“… Așa a fost numit recent zahărul de medici de nivel internațional care, observând la cabinet tot mai mult, pe zi ce trece, efectele unei alimentații bogate în dulciuri rafinate, s-au hotărât să-și unească forțele împotriva acestui aparent inofensiv „sabotor“ al sănătății. Mișcarea lor poartă numele „Acțiunea împotriva zahărului“ și se încadrează în tendința mondială, susținută de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), de a limita cu toate mijloacele posibile consumul de zahăr al populației.

Știați că…

Sfecla de zahăr se compune din peste 50 de constituienți cunoscuți, iar zahărul numai dintr-unul – zaharoza?

Și, ce este mai bun pe lumea aceasta decât ciocolata, ar zice unii dintre noi? Nimic, ar spune mulți, aș putea spune chiar și eu, cu toată asumarea (din păcate pentru mine!). Suntem sau nu suntem conștienți de obiceiurile noastre și nu încetăm a ne deprinde de cele mai puțin sănătoase, până nu primim un semnal de la trupul nostru, mai discret sau mai profund cum că ceva nu funcționează corespunzător. Și atunci, ar fi bine și înțelept, ca măcar de atunci să schimbăm ceva.

Știați că…

Iubitorul de dulciuri este chinuit mereu și de sete și de foame?

Apa este cerută de organism pentru îndepărtarea corpului străin, zahărul!!!, pentru o eliminare a toxicității produse de acesta. Zahărul este distrugător de enzime, minerale și vitamine, de el fiind responsabile apariția multor boli, cum ar fi dereglarea tensiunii arteriale, diabetul, cancerul, schizofrenia și alte dezechilibre mentale.

Astazi, psihiatria a ajuns să lucreze mână în mână cu un regimul nutrițional optim, iar în cazul aplicării unui tratament psihiatric, unui pacient de schizofrenie, mai înâi de toate îi este aplicat un test GTT (glucoza tollerence test), ceea ce confirmă rolul zahărului în tulburarea unor boli mentale.

Zahărul este un mare păcălitor de stare, deloc aliatul nostru de sănătate! Dacă aveți poftă de dulce, mare grijă la stările voastre psihice, la echilibrul din viața voastră, acesta poate fi pus în pericol.

Ce poate provoca consumul de zahăr?

  • provoacă diabetul;
  • dereglând metabolismul colesterolului, favorizează depunerile de colesterol pe pereții arterelor și venelor de sânge;
  • îngreunează activitatea cardiacă, supunând-o la activitate suplimentară, îmbolnăvind-o;
  • pentru a fi metabolizat, zahărul fură din rezervele organice de Ca, Cr, Vit B, Mg, enzime;
  • provoacă aciditate sângelui atunci când se creează și o stare de hiperglicemie și are loc reținerea apei în corp;
  • este un agent care creează și întreține inflamațiile în corp;
  • poate distuge vitmanie și enzime specifice corpului, de aici și dispoziția către maladia numită cancer;
  • problemele dentare, cariile, atât de răspândite în rândul copiilor, au ca și cauză determinantă consumul de zahăr;
  • 40%din cantitatea totală de glucide de peste zi este folosită de către sistemul nostru nervos, iar o aprovizionare cu un astfel de constituent este total nefavorabilă atunci când este un obicei de zi cu zi sau un evident mod de a te hrăni, cu dulciuri ce conțin zahăr. Depresiile sunt cauzate, dpdv al regimului de viață și cel nutrițional, de lipsa apei – adică o foarte slabă hidratare a corpului - , un somn nesatisfăcător și de un consum exagerat de zahăr;
  • acidul glutamic este esențial creierului nostru, iar vitamin B joacă un rol cheie în activitatea acesuia. Aceasta este produsă în intestin, sub acțiunea unei bacterii simbiotice, asupra căreia zahărul are efecte letale, stocul de vitamina B, în cazul unui consum regulat de zahăr, va scădea și apoi urmările…
  • puterea de concentrare, acuitatea memoriei și randamentul cognitive sunt toate scăzute de un consum de zagăr, zi de zi;
  • dpdv alimentar, zahărul este unul dintre cel mai puternice droguri, putându-se ajunge latoxicomanie.

„Zaharul nu este altceva decat o chimicala. Se ia sucul sfeclei sau trestiei (de zahar) se rafineaza pana ramane melasa, apoi se obtine zaharul brun si in final rezulta doar niste ciudate cristale albe.”— William Dufty, autorul cartii Sugar Blues

Ca un rezumat concis ale celor spuse mai sus, am putea concluziona astfel: un consum regulat al zahărului poate predispune spre 4 mari ”sindroame”:

  1. Sindromul psihoneurologic, manifestat prin toleranța scăzută la zgomot, incapacitatea de concentrare, nervozitate, slăbirea memoriei, deprimare, apatie, oboseală, insomnia, scăderea randamentului personal și professional. Sunt multe voci actuale din cercetarea medicală care afirmă că zahărul este implicat în apariția schizofreniei…
  2. Sindromul digestive constă în anorexie pronunțată (lipsa poftei de mâncare), hipo- sau anaclorhidrie, prelungirea timpului de evacuare a stomacului, constipație etc.
  3. Sindromul cardiovascular manifestat prin palpitații, dilatarea venelor, tahicardie, hipertensiune și variații ale acesteie în valori maxim-minim.
  4. Sindromul dinților cariați. Consumul de zahăr este recunoscut ca și punct de pornire în problemele dentare, începând cu vârste foarte fragede. Creșterea acidității și crearea acestui mediu prin cosumul de zahăr favorizează apariția plăcii bacteriene și a cariilor dentare.

„Zahărul este fara indoiala ucigasul nr.1 din istoria umanitatii – mult mai letal decat opiul sau radiatiile radioactive” — Sakurazawa terapeutjaponez

Videoclipurile se încarcă de pe YouTube abia când apeși pe ele. Până atunci, YouTube nu primește nimic de la tine; după, îți poate vedea adresa IP.

Bibliografie:

Patrick Holford – Ești ceea ce mănânci

Virginia Faur – Cât de puțin se cunoaște omul pe sine