72 articole în Poveste · pagina 6 din 6

4 lecții pe care le-am învățat în 2018
După câteva zile minunate petrecute acasă, am căutat să-mi fac o analiză a felului în care mă simt și ce am trăit în decursul anului 2018. M-am întrebat care au fost momentele cu

Ce este creștinismul pentru mine
Cea mai mare știință a omului, scrie Clement al Alexandriei, este să se cunoască pe sine însuși. ”Conștiința păcatului este marele dar al cerului, mai mare decât vederea

Povestea lui Dumnezeu, cu Morgan Freeman
Din când în când avem nevoie de un timp cu noi, un timp pentru liniște și pace. Poate și acest documentar să aducă astfel de stări, fără nimic altceva de spus... ”Cine este

Deosebirea între psiholog și duhovnic
Căteva cuvinte, ce pot fi citite și înțelese doar de cei care au o căutare a ce înseamnă credința ortodoxă. Creștinismul este o formă de viața, unde sufletul primește o terapie a

Un discurs formidabil, adorabil, de văzut!
Despre ce e viața noastră? Oare... Poate fi și despre ochii luminoși pe care-i vedem în jurul nostru, nu-i așa? Și atunci, una dintre preocupările noastre poate fi răspândirea

Lecții pe care le-am învățat în 2016
Nu te lua după aparențe! În spatele unui chip pe care-l poți foarte ușor analiza, se poate ascunde un suflet de om cu mult dar către oameni, ori un om cu mare nevoie de susținere.

Prof.univ.dr. Litarczek ”Imunitatea organismului tine de credinta”
Prof. univ. dr. Litarczek: ”Toata imunitatea organismului tine de credinta. Dumnezeu nu lucreaza cu minuni, ci cu oportunitati.” ”Societatea de astazi este un haos dominat de

Dumnezeu este cea mai frumoasa prietenie posibila - Parintelui Pantelimon
Părintele Pantelimon , de la Mănăstirea Oașa - Alba Iulia In interviul acordat corespondentului ProTV Alex Dima, parintele ne vorbeste despre tinerete, inocenta, despre cum viata

Starețul Mănăstirii Oașa - Arhimandritul Iustin
"Suntem saraci pentru ca suntem puturosi si necredinciosi". Ce crede Parintele Iustin ca trebuie sa faca Biserica pentru romani... Staretul Manastirii Oasa a vorbit cu

“Depresia apare atunci când oamenii nu-și mai înțeleg menirea pe acest pământ” - Părintele Pantelimon, Mănăstirea Oașa
“Nimeni nu se poate împlini în afara iubirii” - Azi, mai mult ca oricând, pare că am ajuns într-o fundătură. Statisticile spun că un român din zece suferă de depresie. Părinte, ce

Postul, o inaltare a constiintei noastre, un dialog cu noi
Postul și inaltarea constiintei sunt legate... Foarte adesea, în practicarea postului se pune accentul pe lipsa mâncării, dar scopul postului ar trebui să fie îndepartarea

Despre dragoste, cu Parintele Pantelimon
Timisorean la origine, absolvent al Facultatii de Arte Plastice a Universitatii de Vest, in prezent e calugar si preot la Manastirea Oasa, unde si picteaza minunate icoane, pline
