587 articole · pagina 4 din 49
Dualitatea stresului. Bun sau rău?
1. Dualitatea stresului: Eustresul și „combustibilul” performanței Există o tendință profund umană de a transforma stresul într-un dușman absolut, într-un vinovat universal pentru
O nouă rezoluție liniștește, dar nu transformă: ce înseamnă cu adevărat să te schimbi?
Există un moment aproape ritualic în care ne așezăm, uneori în liniște, alteori cu o formă de entuziasm controlat, și ne promitem că de data aceasta va fi diferit, că vom avea mai
Între iluzie și transformare: ce se întâmplă cu adevărat când promitem că ne schimbăm
Anatomia rezoluțiilor: Mecanismul ascuns și realitatea schimbării Există, în fiecare început declarat – fie că vorbim despre un an nou, o zi de luni sau o decizie luată într-un
Despre lume, îngrijirea de sine și echilibrul interior
1. Lumea care ne scoate de pe traseu Societatea în care trăim este hotărâtă să ne scoată de pe traseu și o face prin foarte multe tentații senzoriale din mediul social. Suntem
Ce însemnnă Sărbătoarea de Paști pentru tine?
În această săptămână, ”cea a patimilor” cum spunem în cultura creștină, mi-a venit chiar de luni în minte faptul că trăiesc o săptămână cu semnificație. Nu știu multe să-mi spun
Relaxarea corpului, îmblânzirea minții și clarificarea intenției – drumul către tine!
1. Relaxarea corpului – începutul întoarcerii către sine Învață să te bucuri de respirație. Pare simplu, dar este unul dintre cele mai profunde exerciții pe care le poți face
Între frică și viață: alegerea conștientă
Vremurile pe care le trăim sunt provocatoare pentru fiecare dintre noi, într-un fel sau altul. Nu sunt, fără îndoială, cele mai grele din istorie – au existat epoci marcate de
Fii stăpân pe dimineața ta!
Felul în care pornești ziua, primele gânduri și primele acțiuni, pot avea o amprentă evidentă asupra felului în care se va desfășura întreaga zi. Felul în care îți organizezi
Transformarea gândirii și schimbarea semnificației
Transformarea gândirii negative în gândire pozitivă. Schimbă semnificația! Este un timp potrivit pentru a înțelege că: gândurile noastre sunt energie și toate aceste gânduri
Despre ADOLESCENȚII, pentru PĂRINȚI
„Nu sunt ceea ce mi-aș dori să fiu, nu sunt ceea ce voi fi, dar nici nu mai sunt ceea ce am fost…” Aceasta este, poate, cea mai sinceră și profundă descriere a stării interioare a
DIGESTIA și SĂNĂTATEA tubului digestiv
Un profesor de la Școala Medicală Harvard afirma, pe bună dreptate: ”Stomacul rezistent și intestinele sănătoase sunt mai importante pentru fericirea omului decât o mintea
Despre Țesutul adipos, ”în alb și negru”
Țesutul adipos este de două tipuri: țesutul adipos alb (white adipose tissue – WAT) țesutul adipos brun (brown adipose tissue – BAT), cu funcții diferite, al căror echilibru este
